marți, 19 aprilie 2016

Evolutia incotro? Aspecte ascunse ale unei "tari civilizate"?





Dragii mei,

au trecut mai bine de 2 ani de cand nu am mai publicat nimic la mine pe blog. Interesant este ca la inceput am crezut ca nu voi mai intrat pe blog, in veci, dar, incet, incet, cu calm si rabdare mi-au revenit in minte si contul si parola, pe care le crezusem uitate.

Ei dar nu asta doream sa va spun, viata mea a luat intorsaturi neasteptate, am ajuns pe pamanturi noi pentru mine, cel putin in viata aceasta. Unde anume? Anglia. Da. Da. Nu e WAW! E vai si amar. Inca nu m-am dezmeticit bine de ceea ce am dat aici. Vorbe goale. Oameni fara Dumnezeu, fara credinta. Vorbim despre curatenie, vorbim despre onestitate, desepre evolutia civilizatiei, si toate sunt vorbe goale de supraafata nu fapte. Dar dragii mei in afara faptului ca au salarii cat de cat, si se pot descurca, adica statul le-a inchis gura, (pentru ca ei nu fac greve, si demonstratii) e VAI, in toate domeniile, evaziune fiscala, se fura la greu, zambetul si politetea e doar de suprafata, iar pe la spate se parasc, se sapa unii pe altii, se pizmuiesc, se invidiaza, nu stiu cum sa isi faca rau unul altuia, se barfesc, totul e comert si profit indiferent de domeniu, oameni care calca pe cadavre sa obtina ce vor, fara scupule. De multe ori m-am intrebat cum au reusit sa cucereasca ei lumea? Ei cum, furand si mintind, nu degeaba sunt numiti perfidul Albion. Pe fata iti zambesc si pe la spate te injunghie.

De ce zic toate acestea pentru ca ei sunt instare sa insceneze lucruri care nici macar nu s-au intamplat, si sa mai si aduca martori falsi si mincinosi.  Inre-un loc de munca, una dintre colege nu era indragita de ceilalti, motiv pentru care colegii s-au gandit sa scape de ea, au discutat intre ei, sa ii puna in carca o agresiune, cu 3 martori mincinosi care au vazut scena.  Cum am aflat eu? Pentru ca unul din martori a mai avut un dram de suflet si nu a fost de acord, si apoi a mai si povestit despre.

Alt exeplu. Fratele meu este inginer, si si-a recunoscut diploma. La un moment dat o ratacise. Isi adusese aminte ca o aratase la locul de munca, si la universitate unde se inscrisese la niste cursuri. Dar uitase ce s-a intamplat cu ea. Trebuie sa mentionez ca nu lucreaza ca inginer ci ajuta batranii. Cautandu-si diploma descopera ca nu e si incepe sa o caute peste tot. Ajuns la locul de munca ii roaga sa il ajute sa si-o gaseasca daca nu cumva e in dosarul lui. Cei de acolo nici nu s-au sinchisit, mai mult chiar a primit replica din partea directorului "M-as bucura in veci sa nu o gasesti, sa nu te poti duce sa lucrezi in alta parte." Iar la universitate nici nu s-au sinchisit sa ii caute dosarul si sa verifice daca nu este cumva acolo. Sincer pentru mine a fost un soc, nu am crezut ca poate exista atata rautate si asta si manifestata pe fata. Si-a gasit diploma de inginer intr-un final acasa in romania, cum a ajuns acolo, nimeni nu stie.

Fratele meu, in perioada in care era la universitate si studia, avea si ore de matematica. Stim cu totii ce matemetica stiu inginerii romani, dupa mine  mult mai multa decat multi profesori care predau matematica in scoli in Romania. Ei bine ajunge sa i se predea despre radical, de ordin 2, nimic superior. Si li se spune asa, "radical din 4 este plus sau minus 2". Nu stiu daca voi va mai amintiti ceva despre radical dar el este un numar pozitiv nu are nidecum cum sa fie minus 2. Prin urmare acesta este modul in care se preda, chiar si la universitate in Anglia. Profesorii mei din Romania la greseli elementare de genul acesta te picau pur si simplu. Aici profesorii fac gafe enorme, din ignoranta si lipsa de pregatire. Si asta e doar una din miile de greseli pe care le fac. Asa ca fratele meu si-a dat sema ca oricand un roman, cu scoli facute in romania poate lucra oriunde in Anglia, si el si-a ales sa devina profesor de matemetica. Demersurile pentru asta pentru el sunt multe si grele, dar merge inainte, indiferent de timp si costuri. Il admir. Printe pasii pe care e nevoit sa ii faca a fost, sa asiste in scoli pentru a vedea cum e invatamantul la ei.  Zis si facut.  Scolile si liceele frumoase foarte bine dotate, (ca si spitalele) si asta in toata tara. La ei criteriile de renume ale scolilor nu se dau in functie de elita, elevilor ci de dotare. Dar sa revin, aici descoperi ca toti poata uniforma, e regula generala. Mai mult decat atat, pe langa ca e obligatorie, orice camasa scoasa din pantaloni e act de neglijenta, telefon mobil la fel, nu au voie elevii, nici nu se pone problema, sunt eliminati din scoala fara niciun cuvant, de ridica tonul la profesor la fel. nu au voie sa manance in incinta scolii nici macar un mar, si aceasta e abatere, si multe, multe altele de care nici nu imi mai amintesc, sunt ca niste inchisori, foarte stricte, dure. Eliminare din scoala pe 2-3 saptamani, poate si amenzi, sa nu uitam ca aici scoala se plateste nu e gratis. La ore profesorii nu sunt blanzi, duri si amenintatori, "daca nu inveti asta o sa ai de furca cu mine", si chiar dati afara din clasa, sau atentionati "Oi!", ceea ce e un limbaj cam dur si badaran, nu e pentru scoli de elita, dar se foloseste. Si cu cat e mai in top scoala sau colegiul cu atat regulile si strictetea sunt mai multe si mai dure.  Asta la nivel de educatie. Atunci te mai miri ca la 12 ani parasesc scolile si incep cu sex si alcool, droguri etc? Iar in ce priveste educatia de acasa, si accea lasa mult de dorit, ii lasa sa faca tot ce vor, sunt copii de 7 ani care inca au pampers, care merg cu carucioare, nu stiu sa mearga in picioare. Ah, da sa nu it scoala la ei incepe la 5 ani, tocmai sa ii poate indobitocii de mici, sa le fure si ultimul an de puritate, ca sa ii poata controla mai apoi mai usor.  Cum educi un copil pana la 6 ani, acela va fi adultul care va deveni ulterior. Deci atentie parinti!

In alta ordine de idei, ei sunt lenesi si murdari. Am fost si sunt dezgustata de ceea ce am vazut aici. Dragilor noi in tara o ducem de mii de ori mai bine cu toata saracia noastra. Casele sunt de lemn subrede, baile si wc-rile sunt mici si inguste, totul e intunecat, camerele la fel mici. Inca au in foarte multe locuri chiuvete minuscule cu 2 robineti separati la apa calda si rece. Eu m-am tot intrebat cum se descurca ei si de ce? Ei cum, pun dopul si aduna apa in chiuveta, un pic calda, un pic rece, si cu aceea se spala. Nu mica mi-a fost mirarea cand am aflat ca folosesc o laveta cu care se spala pe tot corpul zilnic, din acea chiuveta mica, sau in unele situatii dintr-un lighenas, apoi se sterg, de multe ori nici nu se clatesc lasa apa cu sapun pe ei (si se mai mira ca au pielea uscata), asta fac dimineata. Seara se dau doar cu crema pe picioare si se culca. Spalat? Da de unde!!!Unii poate un dus sau baie pe saptamana. Nu vreau sa generalizez dar majoritatea nu se spata, ii poti simti si pe strada si in autobuse cum miros.



Logic ca si energiile sunt exact de aceeasi natura. Daca ar fi sa luam scala celor 7 nivele energetice, ei sunt inca la energia bazala, bani si sex.

Cat despre credinta si Dumnezeu, au uitat de mult. Nici nu e de mirare ca 30% din populatie e cu dementa, alcoolici cred ca depasesc 50%, drogatii la fel, dar daca e sa vorbim de latura sexuala e si mai grav. Fete la 21 de ani cu 3 plozi si tati diferiti, dar nici macar nu stiu cine sunt aceia. Statul in schimb ii ocroteste ii sustine. Din ce? Din taxele luate de la noi. Pana cand? Nu stiu, dar daca au de gand sa iasa din Europa si daca au de gand sa ne scoata afara din tara vor ramane fara forta de munca, cred totusi ca nu sunt atat de prosti sa faca asta.

Daca vrei sa incurci un englez la o casa, cand platesti, daca iti cere 5.20 lire, si tu ai  o hartie de 10 lire si maruntis adica daca ii dai 10.20 s-a pierdut. nu mai stie ce rest sa iti dea, s-a incurcat, se fastaceste, se tot chinuie, si intr-un final iti da inapoi cei 20 penny si iti da restul de la 10 lire 4.80, in loc sa iti dea o bancnota de 5 lire, asa cum se intampla in Romania.

Pupulatia e lenesa si nu lucreaza nu stie cum sa profite mai mult de pe banii statului. Ma refer la bastinasi. Ei nu zic ca nu ar fi si exceptii. Apoi astepta weekend-ul. Oare de ce? De vinerea pana duminica seara o tin in betii, femei, barbati nu conteaza, sunt complet rupti de realitate. Credeti ca sunt fericiti? Da de unde? Isi ineaca amarul in alcool si acelea sintetic. Sunt galaciosi si badarani cand sunt beti. Sa nu credeti ca se opresc din baut in timpul saptamanii, multi isi iau portia de alcool in fiecare seara. Ma intreaba o data un coleg eu cum rezist? Nu inteleg la ce sa rezist? Cum rezist ca el nu poate daca nu bea alcool in fiecare weekend, bineinteles sa uite de necaz, durere, suparare, traume, etc. Si credeti ca uita? Deloc. Mai tare se afunda.
De curand altcineva m-a intrebat cum ma distrez, ma simt bine, daca nu beau alcool? Si la care eu am raspuns cu o alta intrebare: "De ce as avea nevoie de alcool ca sa ma simt bine si sa ma pot distra? Eu ma simt bine asa cum sunt, si ma pot distra oricand. Alcoolul este pentru alterarea starilor de constiinta, pentru a uita de necazuri, de suferinta de durere. Il folosesc acei care nu se simt bine cu ei insisi, care nu se iubesc pe ei, care nu se pot ierta, care vor sa uite, dar degeba ca de uitat nu pot uita anumite lucruri, e doar o pacaleala."

Mancare e la fel chimica si semi-preparata. Mi-a fost greu sa caut hrana vie si bio, dar am gasit pana la urma. Nu ii intereseaza ce manaca, ca se vor imbolnavii, chiar deloc. Dulciuri mananca cat se poate de multe. Obiceiul cu ceaiul negru cu lapte de 4-5 ori pe zi, iar tinerii nedezlipiti mai nou de bauturi energizante. Majoritatea au uitat de cafeaua naturala, ness peste tot. Nu beau apa ci squash, e un sirop sintetic, chimic. In multe locuri folosesc margarina si ii zic unt.  Este foarte riscant sa manaci de la ei. Si aici as aminti Fish and chips, traditional la ei si la fel de periculos pentru sanatate.

Curatenia lasa de dorit, peste tot. Dugile de la ceai si cafea raman pe cesti si le refolosesc pentru alti oamani si nici ca le pasa. Am fost in foarte multe locuri. Sincer care in Romania nu ar fi avut avizul sanitar veterinar dar aici functioneaza, habar nu ai ce salmonela sau ce alte boli poti contacta din localuri. Toaletele fereasca Dumnezeu, multe cu dunga de negreala sub colac si negre jos, in foarte multe locuri. Bidee nu am vazut inca in casele oamenilor, poate cei de elita si bogatasii sa aiba.

Alt soc, Paracetamolul, care se ia de 4 ori pe zi timp indelungat pentru orice, durere, greata, rau, chair nu conteaza. Nu vreau sa imi imaginez cum arata ficaturile lor. Dar multi tineri arata mult mai mult decat e varsta lor reala. Te mai miri?  si deja la 30 de ani se simt batrani.

Internetul si telefonia de foarte proasta calitate, in foarte multe locuri pierzi semnalul, ca sa nu vorbesc ca in aproape toate cladirile, sau magazinele se intampla la fel. E doar lauda.

Cazarile, pentru cei interesati, in sud, e mai scump, aici unde sunt eu, dar e mai cald. Ei bine sub 300 lire pe luna nu gasesti decat rar o camera, si asta cam de 1,80x3,20 intr-o casa la comun unde mai stau altii 6 cu o singura baie si bucatarie la comun, in unele locuri ai de platit peste si utilitatile, curent, apa, taxe, etc. Transportul ingrozitor de scump. Un bilet de autobuz 1,60 lire chiar de mergi o statie, aici unde stau eu, poti avea totusi un abonament cu 60 lire pe 4 sapatani. Salarul minim e acum 7,20 lire pe ora. Daca pui jos 6-700 lire poati avea o garsoniera, si daca pui jos 1000 de lire chiar poati inchiria un apartament. Ei daca punga iti permite. Sa nu credeti ca o duc bine, din punctul meu de vedere si ei supravietuiesc multi dintre ei, atata ca isi pot permite cate unu-doua concedii unde vor ei in lume, ca totusi le ajung banii. Dar nici asta nu ii ajuta la nimic.

Ah uitasem, casele nu au izolatie, si cum ploua mult aproape toate sunt cu igrasie, si mucegai, si nu au incalzire centrala decat putine au calorifere sau aeroterme, cateodata calorifere pe ulei. La curent ai contor cu fise, bagi banu ai curent sau cu carduri, cat incarci atat consumi. Foarte smecheri englezii astia.... De multe ori au ferestre duble ca si temopanele noastre dar fara gaz in interior, deci si fara izolatie, se aude din casa tot traficul din strada cu geamul inchis ca si cum ar fi deschis. Perdelele de la curent se misca in fata geamului pentru ca ei nu pun spuma, etc..., pe sub usile de la intrare poti baga mana, ai aerisire........

Second hand cum le zicem noi la ei sunt Charity, lucrurile ce nu iti mai trebuiesc se doneaza, vanzatorii sunt voluntari fara salar, iar banii merg spre caritate. Se doneaza, caritate   ei asta e un lucru bun. Dar hainele si obiectele nu sunt dezinfectate ca la noi, nu stii cine ce boli a avut, asa ca e foarte riscant si sa intrii acolo. Cred ca poti in schimb gasi de toate acolo, si ce vrei si ce nu vrei. Au si anticariate cu vechituri si antichitati  unde de la usa ti se taie nasul de la mirosul de mucegai.

Doar sunt traditionalisti si conservatori,  inca nu au schimbat vechile placute rutiere cu becuri in interior cu cele fosforescente, cele de plastic, poate va mai amintiti de ele de acum 30 - 40 de ani ?  Au pe strazi semnele de circulatie foarte mici, abia vizibile, mai ales cele de kilometraj, si multe indicatoare de culoare neagra (ca si multe altele in tara asta, case, garduri, totul se scrie cu negru, partea de jos aproape  oriunde lucreazi si incaltamintea obligatoriu neagra) apoi nu sunt marcate foarte multe drumuri din afara oraselor, nici nu stii ce viteza poti sa ai, daca depasesti, ai pus-o! Amenda sau chiar permis.

Altceva interesant. Mai tin minte cand in scoala de soferi eu am invatat sa semnalizez si sa ocolesc gropile, ei bine pentru ca Anglia are sosele ca Romania, la tot pasul gropi, petice si denivelari, daca ocolesti, chiar de nu te vede politia, cineva din trafic are de grija (doar v-am spus ca sunt paraciosi, si se si educa si instiga astfel) sa sune la politie, si......hop si politia. Nu neaparat malaci, dar duri, brute. Acte, tot la verificat, fiola . Cand ai baut ultima data? Ei de zici ca nu beau, esti considerat nebun. Pentru ca la ei toti beau alcool. Nu exista asa ceva. Normal ca scapi. Ca esti curat, nu au ce sa iti faca. Degeaba incerci sa le explici ca ocoleai o graoapa ca sa nu iti distrugi masina, ca ei nu inteleg asta.

Ah am uitat.....Tatuajele, piercingurile sunt la moda peste tot la fel si homosexualitatea si bisexualismul.
Daca esti heterosexual, si nu bei, nu fumezi, mai si ai o credinta esti considerat un ciudat, care nu se adapteaza si incadreaza in societate.

Intebarea mea este cat de mult pot sa decada oameni? Cat de jos pot sa ajunga? Cat de inconstienti? Cat de manipulabili? Am senzatia de multe ori ca li s-au spalat creierele, si zau daca nu am dreptate. Cum ii poti spune tu unui copil de 3 ani "TU ITI POTI ALEGE SEXUL PE CARE IL DORESTI CAND VEI FI MARE?"

EVOLUTIA INCOLTRO?

Au totusi, daca putem spune asa accesul la doctori si la analize si la spitale gratuit, dotarea excelenta, dar calitatea medicilor aproape nula. Mai repede mori decat sa te ajute. Eu nu am avut tangenta cu ele pana de curand. 

Am sa va povestesc o intaplare trista prin care am trecut destul de recent. Dumnezeu mi-a scos in cale pe iubitul meu. Am ramas insarcinata. Toate bune si frumoase. Fericiti aman-trei, pana o data. 

Ma apropiam cu sarcina de 7 saptamani, eram in zilele mele libere, chiar eram in pat, ma odihneam, cand mi s-a declansat o hemoragie, nu stiam ce e, orice poate fi posibil, chiar si un ciclu peste sarcina, asa ca am ramas in pat toata dimineata, apoi am observat spre amiaz un fel de cheaguri, am inceput sa ma agit, o moasa din romania m-a indrumat urgent spre urgente la spital spunsndu-mi ca ceea ce am inceput sa elimin sunt bucati din placenta si ca acesta e de fapt inceput de pierdere de sarcina. Simteam cum se rupe ceva din pantecul meu, durerile devenisera ingrozitiare, simteam ca nu mai ma mult si voi lesina.  (Beneficiez de niste tehnici energetice pe care le-am aplicat, si care m-au ajutat cu adevarat sa nu lesin si sa nu imi pierd cunostiinta.) Asa ca am pornit spre spital, era zi de sarbatoare la ei, autobuzele circula doar din ora in ora, abia ma tineam pe picioare, o pritena ma insotea, iubitul era la job (si cum nu e semnal in cladiri anunta-l daca poti, mesaje scrise, si cand intra le va citi). Decat sa astept in satie am pornit spre spital, era placut afara, am zis ca putin mers pe jos nu strica, contractii, dureri, din cand in cand ma opream sa imi trag sufletul. Am mers vreo 4-5 satii pe jos apoi a a aparut si autobusul. Intr-un final am juns la urgente la spital.

Spitalul pare mare, pare curat (zic pare pentru ca de foarte multe ori am auzit cazuri in care a fost inchis pentru ca s-au raspindit divrsi virusi si bacterii), dotat. La receptie ca peste tot o doamna zambitoare draguta, aclelasi zambet fals, acoperind prostia, neatentia, incultura, neglijenta. De ce spun asta? Pentru ca mi-a cerut datele, numele, etc. Ca sa ii fie mai usor ii dau permisul de conducere care este englezesc, unde apare numele si prenumele si adresa, nici prin cap nu mi-a trecut ca o sa imi trunchieze numele, apoi ma intreba adresa cand adresa aparea acolo pe permis. Ii spun adresa, ii raspund si la alte mii de intrebari, dupa care ma directioneaza spre un sector unde sa astept. Mai erau si altii acolo. Apare cineva, se ocupa de cei de langa, vin altii, ma intreba numele, ii raspund, se uita pe hartii, se ocupa de altii, mai ma intreaba altcineva numele, iar se uita pe hartii,  pana cad dupa o jumatate de ora de asteptat, pentru ca fisa mea tot ramanea acolo, vine cu fisa si ma intreba daca nu sunt eu, pentru ca numele spus de mine nu era cel de pe fisa lor, da, am concluzionat ca era vorba despre mine, pentru ca data nasterii, adresa, erau ale mele. Neglijenta, ignoranta, neatente, nepasare, cum le poti spune altefel. 

Ok. Trecem la o alta etapa. Imi ia tesiunea, temperatura, sange. Fara sa imi zica nimic da sa imi introduca ceva in vena la care intreb, ce imi bagi in vena? Apa vine prompt raspunsul sa curatam branula. Ok. Imi ia si test de urina. Apoi vine la mine cineva, o asistenta si ma intreba ce, si cum ma simt. Dar sa nu va spun ce socati erau toti cand le spuneam cu exactiatate data ultimului ciclu menstrual si exact data conceptiei. Faceau niste ochi mari si ma intrebau: Ati planuit sarcina? Mi-am dat sema ca degeaba le raspund ca nu, ca nu ar si inteles. Nu ar fi inteles ca exista oamani constienit si atenti la corp. Care simt, asa ca mine momentul conceptiei, dar dragii mei asta e alta poveste, si una tare frumoasa, cand am simtit totul, minut cu minut, fiecare schimbare din corpul meu. Cum cel mic crestea si se cuibarea in uter, a fost extraordinar chiar daca pentru scurt timp .........

Revin in schimb la ce s-a intamplat in spital. Am fost mutata intr-un separeu, a venit si prietena mea si fratele meu intre timp si iubitul meu dupa ce aterminat jobul, am stat cam 5-6 ore acolo. Din ora in ora venea cineva si imi lua tensiunea si temperatura atat. Dupa 5 ore apare chipurile un medic, o tanara, nu ii dadeam 25 de ani. Ma consulta cu stetoscopul, imi pipaie abdomenul, ma intreba daca am dureri, nu aveam. Oricum si de as fi avut nu as fi spus, ca imi dadeau un paracetamol, sau la dureri mai mari direct morfina, asta e traditia la ei.  Si imi zice sa am rabdare cu ea pana o sa imi dea rezulatetele.

Intre timp apare politia cu un scnadalagiu beat, pe care repede sar toti medicii sa il tarteze sa vada ce are. Era englez. 

Eu eram romanca. Asa ca a trebuit sa mai astept. Se intoarce doctorita si imi spune ca ei nu au ecograf, si ca m-a programat peste 2 zile la ecograf in orasul vecin. Si sa ma duc acasa, ca da, poate fi o pierdere de sarcina, dar analizele mele sunt bune dar, ...... de mi se face rau sa ma intorc la urgente sau daca cumva lesin sa vin inapoi. 

Pentru asta am stat 6 ore. 

Bine inteles ca ajunsa acasa in noaptea aceea am pierdut sarcina, pe care de fapt incepusem sa o pierd la amiaz, si era chiar "Buna vestire". 

Totusi nu pot sa nu realizez ca nici macar nu le-a pasat, si mai ales riscurile unui avort, infectie, hemoragie, complicatii, si alte lucruri, de care, multumesc lui Dumnezeu am scapat, dar care sunt posibile, si e normal sa fii macar sub supraveghere medicala, ei m-au trimis acasa. Cum e posibil asa ceva? Dar nici sa miste un deget, sa ma ajunte sa nu pierd sarcina. Ne doream atat de mult acest copil. Acum ne-am impacat cugandul ca nu a fost sa fie, amandoi, dar atunci, a fost cumplit, nu imi venea sa cred, tot incercam sa ma conving pe mine ca nu e avort ca inca bebe e inauntru, dar faptele mi-au dovedit contrariul. 

Apoi la spitalul din orasul vecin dupa 2 zile, la ecograf nu se mai vedea nimic, doar in sange si urina mai exista urma trecerii lui prin corpul meu, fizic vorbind. Si o alta neglijenta sau proasta interpretare sau citire a rezultatelor pentru ca ei au zis ca nu mai e nimic si inca 2-3 zile dupa eu am tot eliminat bucatele mici, pana s-a curatat, cam intr-o saptamana, tot uterul de resturile sarcinii. Puteam sa fac o infectie. Dar lor nici ca le-a pasat.

Eu nu sunt pesimista, dar ei sunt cu adevarat superficiali si total nepregatiti si neinstruiti si inumani. Pur si simplu nu le pasa. Chiar daca la suprafata afiseaza acel zambet fals, si politete falsa, mascata, artificiala. Din fericire stiu ca ei se acopera de hartii sa se justifice ca ei au procedat corect, in rest de soarta pacientilor, mai ales straini nici ca le pasa, romani cu atat mai mult. De eram de culoare la piele eram cu siguranta mai bine tratata ca sa nu ii acuz de discriminare. 

A fost dureros sa vezi cum se rupe din tine, acel gol imens din uter nu am sa il pot uita niciodata. Iar golul din suflet, nici nu am cuvinte, parca nu mai eram eu, mi-a trebuit ceva timp sa imi revin, sa ma reobisnuiesc fara acele bebe pe care il purtam in pantece, si care, doar Dumnezeu stie de ce a ales sa ne paraseasca. Asta e alta poveste. 

DESI AU DOTARI DAI PESTE IGNORANTA, NEGLIJENTA, INCAPACITATEA DE A OPERA CU CEEA CE AU, INCULTURA, SUPERFICIALITATE, DISCRIMINARE. DA, DA, DISCRIMINARE. 



Pentru ca aveam nevoie mi-am schimbat medicul de familie, acel GP, cum se spune aici, pentru ca am alta adresa. Ei bine pe hartiile de inscriere  5-6 foi, prima era despre intrebari generale, adresa, telefon, etnie (lipseste din fisele lor alb european ........ trebuie sa marchezi alt tip de alb, extista doar alb scotian si britanic, etc.......), alergii, boli, medicatie, boli ereditare, etc......asta era prima pagina, apoi celelalte erau numai cu intrebari despre cat de mult bei alcool, ce bei, cand, etc....... In unele locuri nici nu aveai posibilitatea de a marca nimic ca era minim trecut 1-3 pahare, am scris cu pixul peste tot "never". Teste cu scor. Ei bine toate aceste teste la mine aveau scorul zero, daca nu beau.  Se uita tipa de la ghiseu la mine cam ciudat cand a vazut totul pe never si zero. 


 va urma.......

Deci dragii mei, Anglia?  Evolutie? Civilizatie? sau MINCIUNA


O intamplare recenta, de ieri 20 aprilie 2016, din Oxford. Baiatul fratelui meu, student la Oxford. Ieri mergand cu bicicleta, a avut un accident, o alta bicicleta l-a aruncat in gard. Mai multe detalii inca nu cunosc. Faptasul a fugit de la locul faptei, el in schimb a ajuns la spitalul Universitatii din Oxford, cu multiple rani la fata si cap si fractura deschisa la brat. I-au pus mana in ghips si i-au lipit palma de gat. L-au trimis acasa asa. Inainte de iesirea din spital cineva striga dupa ei, sa se intoarca inapoi, si le spune calm, am gresit, ghipsul nu e pus bine. I l-au luat jos si pus in unghi drept cum se pune si la noi in Romania. Hei, neglijenta in serviciu!! Englezilor!!! Este posibil chiar asa ceva la spitalul Universitatii din Oxford? Da este poasibil. si va imaginat cate se mai intampla, lucruri nespuse si nestiute de nimani, ascunse. Dar daca s-atr fi intamplat asta unui englex in tara noastra, cum ar fi sarit presa si toti, chiar dat afara din serviciu poate era acela care a pus ghipsul. 


Valori, dragilor, noi avem valori si valoare in tot ceea ce facem. Englezii au uitat de mult ce insemna asta.



Ei cred ca sunt liberi, e o absurditate, sunt manipulati. Se cred superiori, si totul nu e decat FALA, IGNORANTA, INFATUARE. Si totusi inca sunt puternici, cu toate astea. Cum reusec? Perfidie si minciuna. 


Azi de 21 aprilie, ziua reginei, implineste 90 de ani. Cum credeti ca i se ridica osanale?! Mai ceva ca si la Ceausescu, pe care ei il ponegreau.  "Vezi paiul din ochiul vecinului si nu vezi barna din ochiul tau."




Cu iubire,
Anit




p.s. voi reveni cu alte articole 








marți, 8 aprilie 2014

CAMPUL DE FRICA

Dragilor acum mi-a venit ideea de a scrie ceva despre campul de frica.

Poate va intrebati ce este acela un camp de frica?  Pai nu este altceva decat o zona din constiinta colectiva un camp unde sunt interconectate toate fricile, de orice natura. La nivel global acest camp este urias.

Eu vad lucrurile cam asa. Acest camp de frica este ca si un Egregor, el se alimenteaza de la fricile noastre si creste si tot creste.  Exista frici de diverse tipuri si frici create la niveluri de grupuri..

In urma unei proiectii  recente, a cuiva, am perceput o judecata, si in spatele ei un camp urias de frica ce apartine unei grupari. Intai am avut tendinta de a prelua judecata si a ma judeca eu pe mine. Apoi dintr-o data ma intreb: ce fac? E judecata mea? Nu. Atunci? Ok. Pot alege oricand sa nu preiau aceasta judecata. Si acest lucru l-am facut. Astfel am reusit sa elimin legatura dintre mine si acest camp de frica.

Este coplesitor cat de tare a crescut acest Egregor al fricii acestui grup de oameni. Acum cativa ani am luat din nou tangenta cu el dar nu stiam ce este, imi amintesc doar ca eram coplesita de judecati, si cu cat ma judecam mai aspru cu atat ma adanceam mai mult si mai mult in frici. 

Acum, in schimb,  am perceput lucrurile dintr-o cu totul alta perspectiva. Este normal sa percepem aceste campuri, deoarece suntem fiinte simtitoare.  Dar putem sa alegem: vrem sa le traim, sa le sporim, sau aleg altceva? Ok. L-am simtit. Exista. Dar eu aleg sa nu il alimentez. Si nu ma judec. Nu ma simt vinovata de nimic, indiferent ceea ce fac, toate sunt doar experiente. Cine ne poate judeca daca gresim sau nu. Cine altcineva decat MINTEA. Si cine se simte ranit? EGO-ul.  Eu nu ma judec, si nici nu ma simt ranita sau vinovata, pentru ca am inteles aceste lucruri foarte bine, si sunt blanda  cu mine si ma iubesc.

Intai de toate ma iubesc.Da. Ma iubesc emorm.

Acum eu ma intreb cine doreste mentinerea acestor campuri de frica, cresterea lor, si cu ce scop? E logic nu? MANIPULARE. Ti se proiecteaza o judecata, care sa-ti trezeasca sentimentul de vinovatie si de aici apare instinctual si sentimentul de frica.E tare nu! Un om ce traieste in frica este poarte usor de manipulat.

Acest lucru il fac aproape toti oamenii, si il fac instinctual, parintii cu copiii lor, sefii cu angajatii lor, etc.

Recunosc ca nu este placut sa iei contact cu campul de frica. Dar totusi el exista. Cu cat ramanem mai PREZENTI, mai CONSTIENTI, mai ATENTI, cu atat vom reusi mai repede si mai usor sa recuoastem acest camp. Nu trebuie sa fugim, sa-l negam, asta denota frica din partea noastra si atunci nu facem decat sa il alimentam. Este ca si cum am sta si l-am privi in fata si i-am spune: Ok, te simt, te recunosc, existi, existi si in mine pentru ca altfel nu te-as putea simti, dar eu aleg altceva.

De ce il  simtim? Foarte simplu pentru ca totul se petrece in inimile noastre. Totul este conectat la inimile noastre. Totul este in noi. Nu putem fugi nicaieri. Si chiar de fugim, luam totul cu noi. Si vom recreea in alte locuri aceleasi situati, dar cu actori diferiti. Cat timp? Atata timp cat nu devenim constienti.

Exact la fel se intampla cu orice, emotie, sentiment eveniment pe care le-am trait. Ele raman vesnic in noi, nu le putem sterge cu buretele. Si mai mult decat atat, oricand, oriunde ma pot reconecta la oricare din ele, daca eu aleg sa fac asta. Si cel mai important lucru este sa nu ma critic, sa nu ma judec, orice s-ar intampla.
Orice judecata activeaza campul de frica.

Poate va intrebati dar cum pot trece peste evenimente "nefericite" din viata?

In primul rand trebuie sa intelegeti ca la nivel de suflet nu exista evenimente bune sau rele. Aceste catalogari apartin judecatilor provenite din minte.

In alta ordine de idei trebuie sa intelegem ca orice eveniment care a aprut in viata noastra, este cel mai potrivit pentru noi in acel moment. Am putea sa spunem ca este cea mai potrivita lectie de viata, pentru clipa pe care o traim.

Apoi intelegand si acceptan aceste lururi va trebui sa ne repozitionam fata de acel eveniment. Sa-l acceptam ca si cum ar fi cel mai de pret dar pe care il primim, si de fapt chiar asa si este.Sa vedem acel eveniment dintr-o cu totul alta perspectiva, din perspectiva utilitatii, si a binelui pe care ni l-a facut aparand in viata noastra.

Putem sa multumim chiar tuturor celor care au facut posibil acest lucru si in primul rand noua pentru ca ne-am oferit aceasta sansa de a ne cunoaste de fapt mai bine pe noi insine. De a ne demonstra inca o data cat de mult ne iubim, cat de blanzi suntem cu noi.


Cu iubire si recunostinta,
Anit




vineri, 8 noiembrie 2013

ALEG

Aleg sa traiesc dupa cum eu decid, nu dupa sansa.

Aleg sa fac schimbari, nu sa caut scuze.

Aleg sa fiu folositor, nu sa ma las folosit.

Aleg sa evoluez, nu sa ma intrec cu altii.

Aleg sa am incredere in mine, nu sa imi plang de mila.

Aleg sa-mi ascult vocea interioara, nu opiniile altora.

Aleg sa am curajul de a face lucrurile sa se intample, nu sa am credinta ca, candva ceva se va intampla.

Aleg sa fiu liber, nu sclavul sentimentelor mele.

Aleg sa ma abandonez vulnerabil, nu sa controlez lucrurile cu mintea.


joi, 17 octombrie 2013

TEHNICI DE RESPITATIE - partea a IV-a

Terapia respiratorie
Redactia
Misterul autovindecarii. Terapia respiratorie. Beneficiaza de ea atat oamenii
sanatosi . cat si suferinzii de boli respiratorii. . Rezultatele apar dupa primele doua
saptamani. Interlocutoarea noastra, doamna Daniela Dinea, este profesor de
educatie fizica si are 30 de ani de experienta profesionala ca...
Misterul autovindecarii
Terapia respiratorie
Beneficiaza de ea atat oamenii sanatosi
cat si suferinzii de boli respiratorii.
Rezultatele apar dupa primele doua saptamani
Interlocutoarea noastra, doamna Daniela Dinea, este profesor de educatie fizica si are 30
de ani de experienta profesionala ca instructor de gimnastica medicala la Institutul de
Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Bucuresti. Un motiv in plus sa-i dam crezare si sa
invatam de la ea cateva tehnici de respiratie capabile sa ne conduca spre o sanatate de
fier.
- Stimata doamna Daniela Dinea, pentru cei mai multi dintre noi respiratia este un
gest reflex. Dvs. sustineti ca oamenii nu mai stiu sa respire. Ce inseamna o respiratie
corecta?
- Respiratia corecta se poate face foarte usor, dar, din pacate, multi dintre noi si-au
pierdut acest exercitiu. Pentru a putea respira la capacitate maxima trebuie sa avem
musculatura toracica relaxata, iar prin inspiratie sa ne umplem foarte bine plamanii cu
aer, pentru a putea introduce in sange o cantitate cat mai mare de oxigen. Oxigenarea
sangelui este esentiala in toate procesele chimice ale organismului. Toate procesele de
ardere din corpul omenesc consuma oxigen. Fara acest element vital, metabolismul va
avea de suferit; nu va putea sa sintetizeze elementele benefice si, mai ales, nu va putea
elimina toxinele din organism. Fara sa ne dam seama, dintr-o respiratie deficitara se nasc
boli cronice, care ne pot afecta, pe rand, toate organele. Din pacate, nimeni nu-si da
seama de importanta respiratiei. Eu, de exemplu, nici dupa ce am absolvit Institutul de
Educatie Fizica nu stiam sa respir corect. Nimeni n-a pus accent pe gimnastica
respiratorie. Cand m-am angajat la Institutul de Pneumoftiziologie, am studiat gimnastica
respiratorie din literatura de specialitate care se gasea in acea vreme si mi-am dat seama
de importanta respiratiei. Am invatat sa-mi relaxez toracele, sa-mi folosesc diafragmul la
capacitate maxima, pentru o respiratie cat mai eficienta. Si, slava Domnului, asta m-a
ajutat toata viata.
- Care sunt beneficiile aduse de o respiratie sanatoasa?
- O respiratie corecta si completa poate avea numeroase beneficii asupra organismului:
• Imbunatateste calitatea sangelui si oxigenarea plamanilor, aceasta ajutand la eliminarea
toxinelor din organism.
• Imbunatateste digestia si asimilarea hranei. Primind mai mult oxigen, stomacul
functioneaza mai eficient. Digestia se face mai bine atunci cand hrana este oxigenata.
• Imbunatateste activitatea sistemului nervos, implicit a creierului, a maduvei spinarii, a
centrilor nervosi si a nervilor in general (creierul are mare nevoie de oxigen, consumand
de trei ori mai mult oxigen decat restul organismului).
• Reintinereste pielea. Printr-o oxigenare eficienta, pielea devine mai neteda si se reduc
substantial ridurile.
• Miscarile diafragmului in timpul unei respiratii corecte, profunde, maseaza organele
interne din zona abdomenului (stomac, intestin subtire, ficat, pancreas). Miscarea de
ridicare a diafragmului, ca urmare a unui inspir profund, maseaza de asemenea si inima.
Astfel, este stimulata circulatia sangelui in organele interne.
• Plamanii devin mai sanatosi si mai rezistenti.
• Respiratia corecta duce, de asemenea, la reglarea greutatii corporale. Excesul de oxigen
arde mai eficient grasimile.
• Respiratia relaxeaza mintea si trupul. O respiratie ritmica regularizeaza bataile inimii si
relaxeaza muschii. Aceasta duce la o relaxare reflexa a mintii, reducandu-se astfel
anxietatea.
• Respiratia sanatoasa creste elasticitatea plamanilor si a cutiei toracice, sporind
capacitatea respiratorie.
- Se pare ca respiratia este importanta in primul rand pentru oamenii sanatosi.
Tehnicile de respiratie se adreseaza totodata si celor bolnavi?
- Bineinteles! Un om sanatos va observa efectele benefice inca din prima saptamana: mai
multa relaxare, mai putina oboseala, cresterea randamentului intelectual, o stare deosebita
de confort si de bine. Bolnavii - si ma refer aici in primul rand la cei care au probleme
bronho-pulmonare - isi pot imbunatati capacitatea respiratorie, diminuata la foarte multi
dintre ei. De exemplu, eu am facut cercetare pe cazurile de pleurezie (apa la plamani) si,
dupa ce au facut gimnastica respiratorie, foarte multi bolnavi au scapat de operatie. Un
caz spectaculos a fost cel al unui bolnav de bronho-pneumopatie cronica obstructiva, in
varsta de 65 de ani, care mai avea capacitate respiratorie de 27-28%. Bietul de el abia
sufla, era mereu obosit, ii era greu sa faca si drumul de la pat pana la baie. Toate
tratamentele instituite in spital au dat gres. Neputincios, medicul i-a recomandat ca ultima
solutie gimnastica respiratorie. Din cauza oboselii, venea la sala o data la 10 zile, iar in
rest facea exercitii acasa. Acest om avea o vointa nemaipomenita, nu sarea peste nici un
exercitiu. Dupa un an de zile de la externare, a venit la mine cu un buchet de flori si mi-a
spus ca merge 5 km zilnic fara sa oboseasca si se simte mult mai bine.
Toate bolile pulmonare trebuie sa beneficieze de gimnastica respiratorie, aceasta
fiind indicata in Tbc, bronsiectazii, astm bronsic, tuberculoze, postoperator, chiar si
in cancerul pulmonar. Nu se recomanda gimnastica respiratorie in fazele acute ale
bolilor primare.
Exercitiile pe care vi le recomand dezvolta muschii costali si muschiul diafragmatic,
permitand patrunderea unei cantitati mai mari de aer in plamani.
I. Exercitii pentru dezvoltarea muschiului diafragmatic
A. Cu genunchii indoiti
•Pozitie: culcat pe spate, cu picioarele indoite si talpile sprijinite pe podea, mainile
intinse pe langa corp.
•Inspir: concomitent cu dilatarea voluntara a abdomenului.
•Expir: concomitent cu comprimarea voluntara a abdomenului. Se efectueaza 3 serii de
cate 3 respiratii, apoi 3x4, 3x5, 2x8, 2x10. Dupa ce exercitiul este executat corect, pe
abdomen se aseaza un saculet cu nisip sau cu sare, cantarind 2-3 kg la inceput, apoi mai
greu: 4, 5, 6 kg.
Exercitiile se fac zilnic, timp de minimum trei luni.
B. Cu genunchii stransi
•Pozitie: culcat pe spate.
•Expir: concomitent cu ducerea unui genunchi pe abdomen si (cat este posibil) a unui
calcai pe fese. Apoi, exercitiul se continua cu ghemuirea ambelor picioare. Se preseaza
genunchii pe abdomen cu mainile.
•Inspir: concomitent cu revenirea in pozitia initiala.
C. Cu baston
•Pozitie: stand drepti, cu picioarele departate si bastonul tinut orizontal, cu bratele la
latimea umerilor.
•Inspir: concomitent cu ridicarea bratelor in prelungirea corpului.
• Expir: concomitent cu flexarea trunchiului inainte, cu bratele coborate pana la sol.
D. La spalier sau cu un scaun
•Pozitie: stand cu spatele lipit de spalier (sau o mobila mai inalta), mainile apuca o sipca
a spalierului (sau o piesa din mobilier).
•Inspir: concomitent cu aplecarea trunchiului inainte.
• Expir: concomitent cu revenirea la pozitia initiala.
Ii. Exercitii pentru amplificarea respiratiei costale
E. Cu baston
•Pozitie: culcat pe spate, cu un baston tinut in maini.
•Inspir: concomitent cu ridicarea bratelor, pana ajung pe podea, la 180.
•Expir: concomitent cu revenirea bratelor la pozitia initiala.
F. Cu piciorul ghemuit
•Pozitie: culcat pe o parte, cu bratul de sprijin pus sub cap, piciorul de deasupra indoit si
genunchiul din partea de jos sprijinit pe sol.
•Inspir: concomitent cu ridicarea bratului de deasupra pe verticala, in prelungirea
corpului.
•Expir: concomitent cu revenirea la pozitia initiala.
G. Cu miscare de brate
•Pozitie: stand cu picioarele departate la latimea umerilor.
•Inspir: concomitent cu ridicarea bratelor lateral, in prelungirea corpului.
•Expir: concomitent cu revenirea la pozitia initiala.
H. Cu baston
•Pozitie: stand cu picioarele departate la latimea umerilor, cu bratele ridicate, mainile tin
orizontal un baston.
•Inspir: concomitent cu inclinarea laterala a trunchiului.
•Expir: concomitent cu inclinarea trunchiului lateral, in directie opusa, pentru fortarea
expirului.
Atat inspiratia cat si expiratia trebuie sa fie profunde, lungi si uniforme. Toracele se va
deschide intr-o respiratie ampla, benefica organismului, prin care se angreneaza intregul
sistem imunitar. Revigorarea apare dupa primele zile: atat oamenii sanatosi cat si bolnavii
devin mai vioi, zambitori, au fata mai luminata si un cu totul alt tonus. Important este sa
nu se forteze limitele fiecaruia, iar inainte de inceperea exercitiilor camera sa fie foarte
bine aerisita. La inceput, exercitiile pot da o usoara ameteala, din cauza faptului ca
sangele va fi puternic oxigenat. De aceea, exercitiile se vor adapta pentru fiecare
persoana in parte.
Florentin Popa Reproducerea, difuzarea sau folosirea partiala sau in intregime a materialelor
prezentate este interzisa fara acordul nostru scris. Copyright © 1998-2004 Formula AS.
Toate drepturile rezervate.
Formula AS > Anul 2008 > Numarul 832 > Terapii alternative
Cascati! Oftati! Suspinati!
Gilda Fildan
Orice forma de respiratie poate sa devina o terapie eficienta impotriva stresului si a
depresiei. Invatati sa va incarcati corpul cu oxigen
Scuzati indiscretia, dar cum respirati dvs., in clipa cand cititi aceste randuri? Faceti o
pauza, dupa ce ati tras aer in plamani? Spinarea vi se misca usor, in timpul inspiratiei si al
expiratiei? Probabil va ganditi: "Ce mare lucru sa respiri? Cum poti gresi cand faci ceva
asa de simplu si obisnuit?". Ba gresim! Majoritatea oamenilor respira defectuos, desi fac
aceasta 24 de ore din 24, de 12-15 ori pe minut, de 23.000 ori pe zi. In mod obisnuit, nu
dam mai multa atentie respiratiei decat ritmului cardiac sau numarului de clipiri ale
pleoapelor. Plamanul este un burduf ascultator, pe care muschii il fac sa se intinda si apoi
il comprima din nou. Intr-o singura zi, trec prin corpul nostru in medie 12.000 de litri de
aer, aducand oxigen pentru milioane de celule si evacuand substantele nocive. Centrul de
comanda aflat in creier vegheaza ca totul sa decurga perfect. Un proces complet
automatizat.
Totusi, majoritatea oamenilor si-au insusit in decursul vietii un mod gresit de a respira. El
se tradeaza prin diferite semne: aparitia oboselii la cel mai mic efort fizic; tonul prea inalt
sau precipitat al vocii; pierderea suflului sau instalarea frecventa a raguselii, in timp ce
vorbim.
Consecinte ale tracasarilor cotidiene, cum sunt stresul si teama, pozitia defectuoasa a
corpului, tocurile inalte si imbracamintea stramta pot da nastere unor contracturi, blocand
in cele din urma miscarile respiratorii normale. Aerul incarcat cu bioxid de carbon e
impins dintr-o parte in alta a plamanilor, iar organismul nu primeste suficient oxigen. De
aici pot aparea dureri de cap sau de spate. O respiratie normala, energica, asigura o stare
generala buna. Cu cat ne alimentam mai bine cu aer, cu atat functioneaza mai bine
metabolismul, nervii, muschii si creierul. Respiratia profunda ne invioreaza, mareste
capacitatea de concentrare si consolideaza sistemul imunitar. Ne simtim mai calmi, mai
echilibrati, iar vocea capata un sunet mai plin.
Respiratia profunda energizeaza si ajuta concentrarea
In numeroase culturi, respiratia este privita ca o sursa de forta vitala. Vechiul Testament
ne relateaza ca Dumnezeu a suflat asupra lui Adam "suflare de viata", numita in ebraica
"ruach", adica "spirit", echivalentul latin fiind "spiritus", cuvant ce are insa doua sensuri:
"respiratie" si "viata". La randul lor, yoghinii cred ca noi primim prin inspiratie o
particica din energia vitala a cosmosului, care se afla cuprinsa in toate lucrurile, dar mai
ales se gaseste in atmosfera. Exista multe variante de terapii respiratorii practicate in
marile clinici din lume, dar si tehnici puse la punct de oameni obisnuiti. Foarte cunoscuta
in Occident este, de pilda, tehnica respiratorie a Ilsei Mideendorf, o doamna din Berlin
care intre timp a implinit respectabila varsta de 97 de ani. Ea se bazeaza pe principiul
"urmaririi respiratiei". Cu alte cuvinte, se recomanda observarea respiratiei, iar nu
modificarea ei, astfel incat ea sa curga cat mai natural. Aplicarea acestei terapii inseamna
cautarea unei stari care sa permita respiratiei sa revina de la sine la o curgere armonioasa.
Citind si cantand tare, reglam fluxul respiratiei
Caile spre o respiratie naturala sunt numeroase, si orice terapie trebuie supusa unor
ajustari individuale. Dar cateodata se poate si mai simplu: frecventa respiratiei se reduce
vizibil in timpul recitarii unei poezii, deoarece insusi faptul ca vorbim intr-un ritm regulat
ne ajuta sa respiram mai calm. Acest lucru a fost constatat de un grup de cercetatori
englezi de la Universitatea din Essex. Ei au cerut participantilor la test sa recite hexametri
de Homer si - ce sa vezi? - la majoritatea subiectilor, respiratia a devenit mai linistita si sau
rarit bataile inimii.
Insa nu numai poeziile, ci si cititul cu voce tare, cantatul si practicarea consecventa a
sportului de rezistenta favorizeaza respiratia naturala, la fel ca si cascatul, oftatul,
gemetele sau rasul. Si, bineinteles, micile noastre exercitii cotidiene, extrem de practice,
pe care vi le prezentam in continuare.
10 exercitii de respiratie pentru sanatate
Respiratia inregistreaza ca un seismograf conditia noastra de fiecare moment. Iar aceasta
este o mare sansa, caci daca modificam respiratia, ne putem influenta si starea generala.
Urmeaza treisprezece indicatii de respiratie, folositoare pentru zece situatii din viata de
fiecare zi. Regula valabila pentru toate exercitiile: se repeta de minimum trei ori.
1. Trebuie sa vorbiti in public sau va asteapta o discutie decisiva
Stand in picioare, bine sprijiniti pe ambele talpi, expirati in forta. Lasati buzele sa vibreze
si scoateti un BRRR, ca si cum ati imita un motor de automobil. Daca la fiecare expiratie
veti permite toracelui sa cada putin in fata, aerul va circula corect si vocea dvs. va suna
melodios.
2. Nu puteti adormi
* Expirati lent, pronuntand un F sau S - acestea sunt sunetele curgerii. Datorita lor, aerul
expirat se scurge lent. Astfel, expiratia se prelungeste si dvs. va linistiti.
* Intinsi pe spate, incercati sa va percepeti corpul. Simtiti care sunt locurile unde el vine
in contact cu salteaua. Apoi imaginati-va ca, odata cu fiecare expiratie, cedati patului o
parte din greutatea dvs., deci va lasati din ce in ce mai mult sustinuti de saltea. In acest
fel, respiratia devine mai profunda.
* In pozitia culcat, miscati-va picioarele in ritmul respiratiei. In faza inspiratiei, indoiti un
picior si apropiati-l de corp, iar in faza expiratiei cu F sau S, intindeti-l cat mai mult, dupa
care lasati-l sa cada de voie. Cu un nou impuls de inspiratie, trageti iarasi piciorul spre
dvs. Executati aceleasi miscari cu piciorul celalalt.
3. Aveti dureri menstruale
* In cazul durerilor menstruale, va este de folos sa va relaxati spatele, caci astfel se va
activa circulatia sangelui in zona pelviana. Asezati-va fie pe o minge mare, fie pe podea,
cu genunchii trasi catre piept. Pe expiratie, rotiti toracele, fara sa fortati. In timpul
inspiratiei, lipiti ambele palme de abdomen lasand pur si simplu respiratia sa curga.
Indreptati-va totodata atentia spre locul dureros. Respiratia se va duce singura intr-acolo
si e posibil ca spasmul sa dispara.
4. Sunteti foarte nervosi
* Aveti in perspectiva o disputa sau un interviu de angajare? In prealabil ar fi bine sa va
reduceti tensiunea nervoasa. Asezati-va pe un scaun, faceti rotatii din talie cu toracele si
dati afara aerul cu un suierat distinct, articuland litera S.
* Schimbati directia de rotire, in vreme ce vocea dvs. pronunta sonor si prelung SOOO.
* Sunteti prinsi intr-o convorbire importanta si simtiti cum va creste treptat emotia?
Descarcati-va incordarea prin picioare: apasati lent talpile in podea, apoi intrerupeti brusc
apasarea. Respiratia se face prin nari, fara zgomot.
* Nervozitatea va blocheaza? Balansati un picior (fie sprijinindu-va cu o mana de perete,
fie fara sprijin) inainte si inapoi, ca si cum ati vrea sa loviti o minge. Cand piciorul se
duce inainte, articulati literele FT, ST, VIT, VOT, SIT sau SOT (la alegere). Vorbiti in
ritmul miscarii piciorului si aveti grija ca incordarea din articulatie sa cedeze de fiecare
data dupa pronuntarea silabei. Doar atunci corpul dvs. inlocuieste de la sine aerul
consumat, fara ca dvs. sa supravegheati si sa conduceti acest proces.
5. Va doare capul
* Din cand in cand, lasati capul sa atarne. Dupa aceea veti lua totul mai usor, scuturand
de pe umeri o parte din poverile inutile. Procedati in felul urmator. Inclinati capul lateral,
ca si cum ati vrea sa atingeti umarul drept cu urechea dreapta. Apoi rotiti capul incet
peste toata partea dreapta, in directia sternului, simtind intinderea muschilor cefei. La
stern, lasati capul un moment sa atarne si inspirati. Pe expiratia ce urmeaza duceti iarasi
capul incet peste partea stanga si in sus, ca si cum de asta data urechea stanga ar vrea sa
atinga umarul stang. Aici va opriti putin si parcurgeti iarasi drumul, in sens invers. Si in
timpul acestui exercitiu, expirati astfel incat sa se auda un S sau F. Atentie: nu faceti nici
o pauza de respiratie.
6. Sunteti prost dispusi
* Expirati cu un pufait triplu: PF-PF-PFFFFFF, inchideti apoi gura si inspirati prin nari.
Constientizati toate gandurile care va supara si dati-le afara pe expiratie - iar, odata cu
aerul proaspat, incarcati-va cu tot ce va poate aduce bucurie.
7. Scrasniti din dinti
* Neteziti-va fata cu ambele maini. Mangaiati maxilarul in jos, astfel incat gura sa se
deschida de la sine. Expirati usor, ca o adiere, rostind un H. Mestecati cu pofta (desi gura
va e goala), lasand sa se auda un M, ca si cum ati manca ceva cu gust delicios. Aceasta
relaxeaza musculatura maxilarelor si face respiratia mai profunda.
* Lasati limba moale. Asezati varful ei in spatele incisivilor inferiori, arcuiti restul limbii
in afara, deschideti gura coborand maxilarul si expirati usor pe un H. Dupa aceea
permiteti aerului sa patrunda prin nari si inchideti din nou gura lent. Apoi simtiti cum
aerul inspirat se raspandeste in corpul dvs.
8. Aveti ameteli sau tensiunea cam mica
* Stati in genunchi si balansati bratele, in sus si in jos, ca niste aripi. Daca va asezati
acum pe scaun, veti observa ca aveti o respiratie profunda, naturala. Tensiunea dvs. s-ar
putea regla in acest mod.
9. Ceafa dvs. e contractata
* Asezati-va cu coloana dreapta pe un scaun sau taburet si aplecati capul foarte lent in
directia sternului, pana simtiti o intindere intre omoplati. Mentineti aceasta pozitie timp
de mai multe respiratii, apoi reveniti lent la verticala, odata cu expiratia - ceafa dvs. ar
trebui sa fie deja intr-o stare mai buna.
* Miscati capul, imaginandu-va ca desenati cu nasul un cerc pe perete. Stati in picioare,
cu spatele si gatul drepte, ca si cum capul dvs. ar atarna de o sfoara. In acest timp,
mestecati cu gura inchisa si scoateti sunetul M. Cine va aude ar putea crede ca mancati o
delicatesa.
10. Bebelusul dvs. tipa in carut
* Daca ati exclus motivele serioase, cum sunt foamea sau colicile, incercati procedeul
urmator: pe expiratie, departati carutul de dvs., impingandu-l cu o miscare lina, iar pe
inspiratie trageti-l inapoi. Pastrati-va fluxul natural al respiratiei. Reproducerea, difuzarea sau folosirea partiala sau in intregime a materialelor
prezentate este interzisa fara acordul nostru scris. Copyright © 1998-2008 Formula AS.
Toate drepturile rezervate.
Cum trebuie sa procedati: intindeti-va pe covor, cu fata in sus, intr-o pozitie relaxata. Mai
intai inspirati, numarand in minte pana la 5. Cand plamanii sunt plini de aer, opriti-va
respiratia, numarand pana la 5. Expirati, apoi, golind tot aerul din plamani, numarand
iarasi pana la 5. Cand s-au golit, opriti-va respiratia numarand din nou pana la 5.
Exercitiul se repeta de 10 ori pe zi.

TEHNICI DE RESPIRATIE - partea a III-a

Sistemul respirator
Componentele sistemului respirator sunt caile respiratorii (cavitatea
nazala, faringele, laringele, traheea, bronhia) si plamanii.
Fosele nazale, care alcatuiesc cavitatea nazala,
se deschid la exterior prin nari, iar in faringe prin doua orificii. Interiorul foselor
nazale este captusit cu o mucoasa ale carei secretii mentin locul mereu umed.
Mucoasa, fiind puternic vascularizata, incalzeste aerul inspirat. Mucusul, cat si
firele de par din fosele nazale opresc inaintarea prafului si a altor impuritati care
se pot afla in aerul inspirat. Faringele este organul in care se incruciseaza
calea respiratorie cu calea digestiva. Laringele este alcatuit din mai
multe cartilaje, dintre care cel situat anterior prezinta o proeminenta, numita
“marul lui Adam". La intrarea in laringe se afla un capacel numit epiglota, care, la
nevoie, astupa cavitatea laringelui numita glota. Laringele este si organul vorbirii,
deoarece in interiorul sau se afla doua perechi de pliuri numite coarde vocale.
Prin vibrarea coardelor inferioare se produc sunetele.
Traheea este un tub lung de aproximativ 12cm, mentinut deschis
datorita inelelor cartilaginoase din care este alcatuit; spre esofag, tesutul
cartilaginos este inlocuit cu tesut moale, ce usureaza trecerea alimentelor prin
aceast. Peretele intern al traheii este captusit cu o mucoasa umeda, ale carei
celule sunt ciliate. Cilii se misca de jos in sus, antrnand astfel impuritatile spre
exterior.
Bronhiile, in numar de doua, sunt ramificatii ale traheii care patrund in
plamani. Inelele cartilaginoase ale acestora sunt complecte, iar mucoasa lor
contine, de asemenea, celule ciliate. Bronhiile se ramifica in bronhii
secundare: doua in plamanul stang, trei in plamanul drept. Plamanii sunt
doua organe buretoase elastice, de culoare roz, asezate in cutia toracica,
deasupra diafragmei. Plamanul drept este alcatuit din trei lobi, iar plamanul stang
are doar doi lobi, intre cei doi plamani aflandu-se inima. În fiecare lob patrunde
cate o bronhie secundara, care se ramifica in tuburi din ce in ce mai mici, numite
bronhiole. Acestea, cand ajung sa aiba 1mm in diametru, nu mai au inele
cartilaginoase. Cele mai fine bronhiole se termina cu saci pulmonari, alcatuiti din
mici umflaturi cu peretii foarte subtiri, numite alveole pulmonare. Alveola
pulmonara este unitatea structurala si functionala a plamanului. Între sacii
pulmonari se afla un tesut conjunctiv elastic. Plamanii nu au muschi. Suprafata
lor este acoperita de doua foite, numite pleure. Una este lipita de plaman,
cealalta de peretele intern al cavitatii toracice. Între ele se afla o cavitate foarte
subtire, in care se gaseste o pelicula de lichid. Plamanii sunt foarte bine
vascularizati de arterele si venele pulmonare.
Arterele pulmonare patrund in plamani printr-un loc numit hil, se
ramifica si insotesc bronhiile pana la sacii pulmonari, unde se ramifica in arteriole
care se continua cu capilarele. Acestea se deschid in venule care inconjoara sacii,
insotesc apoi bronhiolele, bronhiile, se unesc in venele pulmonare (cate doua de
fiecare plaman) si ies din plaman tot prin hil. Ele se deschid in final, in atriul
stang. Un plaman este, deci, alcatuit dintr-un mare numar de saci pulmonari.
1
Fiziologia sistemului respirator
Functionarea sistemului respirator, prin care se asigura respiratia,
cuprinde, in principal, respiratia pulmonara si respiratia celulara.
Respiratia pulmonara cuprinde doua faze: patrunderea aerului in plamani
(inspiratia) si eliminarea aerului din plamani (expiratia), care dureaza mai mult
decat inspiratia. Un om adult aflat in repaus executa 16 miscari respiratorii pe
minut (ritmul respirator). Acest ritm este mai mare la femeie; el creste in timpul
activitatii musculare, al exercitiilor fizice etc. Respiratiile normale sunt acte
reflexe involuntare. Plamanii, neavand muschi, urmeaza pasiv miscarile cutiei
toracice. În timpul inspiratiei, volumul cutiei toracice creste datorita contractiei
muschilor respiratori: diafragma se contracta si coboara, muschii intercostali trag
coastele si le ridica. Miscarea coastelor impinge sternul inainte, iar plamanii se
umplu cu aer. În momentul expiratiei, muschii se relaxeaza, iar plamanii isi
micsoreaza volumul o data cu cel al cutiei toracice, eliminand aerul. Inspiratia
este, deci, faza activa a respiratiei, iar expiratia este faza pasiva. Intrarile si
iesirile de aer din sistemul respirator prezinta ventilatia pulmonara, care depinde
de frecventa si profunzimea miscarilor respiratorii. Acestea pot creste prin
antrenament, gimnastica etc. Aerul este un amestec de gaze in urmatoarea
proportie: 21% oxigen, 78% azot, 0,03% dioxid de carbon si alte alte gaze in
cantitati foarte mici. Caracteristicele aerului inspirat sunt diferite de cele ale
aerului expirat.
Fitoterapia si bolile aparatului respirator
Traheo-bronşita acut defineşte o inflama ie virotic ă ţ ă sau microbiană cu
afectarea morfo-funcţională a mucoasei traheo-bronşice şi subiacente, ce apare
la nivelul căilor aeriene superioare, dar poate prinde eventual si alveolele izolate
din ţesutul pulmonar. Se caracterizează clinic prin stare febrilă, dureri
retrosternale, tuse seacă la început şi apoi umedă, expectoraţie muco-purulentă.
Plante medicinale pentru bolnavii de traheo-bronşită acută
• Satureja hortensis (cimbrul de grădină) - se face o infuzie din 1-2 linguriţe de
plantă uscată la o cană de apă clocotită. Dacă se doreşte mai concentrată, atunci
infuzia se poate face din 2-3 linguriţe plantă la o cană de 250 ml. Se iau cîte 3-4
linguri pe zi (cel mult o cană), îndulcită cu miere, înaintea meselor.
• Thymus vulgaris (cimbru) - se bea cîte o cană, de 3 ori/zi, înaintea meselor
principale, dintr-o infuzie preparată din 1-2 linguriţe de plantă uscată la o cană de
apă clocotită.
• Castanea sativa (castan comestibil) - se beau 1-2 căni/zi dintr-o infuzie
preparată din 2 linguriţe frunze uscate la o cană cu apă clocotită, îndulcită cu
miere de albine.
2
• Drosera rotundifolia (roua cerului) - se consum cîte o can pe ă ă zi, dintr-o infuzie
de 2-3 g plantă uscată la 100 ml apă clocotită sau sub formă de tinctură 20 la
sută (20 g plantă uscată la 100 ml alcool alimentar), din care se iau 10-40 de
picături pe zi. Atenţie! Are şi acţiune antibiotică.
• Eryngium planum (scai vînăt) - se beau 2-3 căni/zi de infuzie dintr-o linguriţă de
plantă tocată la o cană de apă în clocot. Are proprietăţi evident calmante asupra
spasmului tusei. Este cel mai eficient tratament fitoterapeutic în caz de tuse
rebelă!
• Marrubium vulgare (unguraş sau voronic) - se bea o cană pe zi, din infuzie 1-3
la sută (1-3 g plantă uscată la 100 ml apă în clocot) îndulcită cu miere de albine
sau sub formă de pulbere 2-4 g pe zi. Se foloseşte în cazul bronşitelor însoţite de
febră.
Pentru combaterea tusei seci, spastice
Se amestecă Eryngium planum (scai vînăt) 50 g, Drosera rotundifolia (roua
cerului) 50 g, Carlina acaulis (turtă) 50 g şi Castanea sativa (frunze de castan
comestibil) 50 g. Se beau 2-3 căni/zi dintr-o infuzie de 1-2 linguriţe amestec la o
cană.
O altă reţetă este să se amestece bine Satureja hortensis (cimbru de grădină) 50
g, Drosera rotundifolia (roua cerului) 50 g, Herba Chelidonii (rostopască) 50 g,
Eryngium planum (scai vînăt) 50 g şi Fructus Anisi vulgaris (anason) 50 g. Se face
o infuzie dintr-o lingură de mixtură la o cană cu apă şi se lasă acoperit, pentru
extracţie, timp de 20 minute. Se beau 1-2 căni/zi, în mai multe reprize, îndulcit cu
miere de albine.
Sirop preparat din lămîie sau oţet de mere
Se fierbe la foc mic o lămîie. Dar atenţie! Coaja citricelor este toxică din cauza
substanţelor conservante conţinute. Se fierbe timp de doar 10 minute, apoi se
taie în două şi se stoarce bine într-un pahar. La sucul obţinut se adaugă două
linguri de glicerină. Amestecul se agită bine, apoi paharul se umple cu miere de
albine. În loc de lămîie se poate folosi şi oţetul de mere, iar după ce amestecăm
bine conţinutul, atunci se folosesc chiar şi şase linguriţe pe zi, cînd tusea este
rebelă: dimineaţa la trezire, înainte de miezul zilei, după prînz, la cină şi seara
înainte de culcare. Pe măsură ce tusea cedează, se reduce cantitatea. Preparatul
este eficient atît la adulţi cît şi la copii şi reprezintă unul dintre cele mai eficace
siropuri naturale pentru calmarea şi eliminarea tusei.
Combaterea tusei însoţită de secreţie greu expectorabilă
• Althaea officinalis (nalbă mare) - se beau 2 căni/zi dintr-o infuzie din flori şi
frunze, cîte 2-3 g la o cană cu apă în clocot sau decoct (fiertură) din rădăcină,
ambele preparate îndulcite cu miere de albine.
3
• Malva sylvestris (nalb de p dure) - se beau 2-3 c ni/zi dintr-ă ă ă o infuzie preparată
din 2 linguriţe plantă uscată la o cană cu apă în clocot. Se îndulceşte cu miere.
Această infuzie este un foarte bun emolient al secreţiilor bronşice.
• Cetraria islandicus (lichen de piatră, de munte) - se beau 2 căni/zi decoct
pregătit dintr-o lingură de plantă uscată la o cană de apă. Are proprietăţi
emoliente, sedative şi antibiotice.
• Hordeum vulgare (orz) - se beau 1-2 căni pe zi decoct 10 la sută (10 g seminţe
la 100 ml apă), îndulcit cu miere.
• Malva sylvestris (nalbă de pădure) 50 g, Cetraria islandicus (lichen de piatră) 50
g, se amestecă bine, iar din acest amestec se face o infuzie din 2 linguriţe la o
cană de apă. Se beau două căni pe zi, îndulcit cu miere de albine.
• Radix Altheae (rădăcină de nalbă mare) 20 g, Radix Liquiritiae (rădăcină de
lemn dulce) 6 g, Folium Farfarae (frunze de podbal) 8 g, Folium Verbasci (flori de
lumînărică) 8 g şi Fructus Anisi vulgaris (fructe de anason) 4 g. Se amestecă bine
şi se face infuzie din 2 linguriţe de amestec la o cană cu apă în clocot. Se beau 2-
3 ceaiuri/zi, îndulcit cu miere.
Combaterea tusei însoţită de secreţie abundentă mucopurulentă, cînd
se utilizează şi remediile cu acţiune expectorantă
• Primula officinalis (ciubotica cucului) - se beau cîte două căni/zi, îndulcit cu
miere, din decoctul de rizomi şi rădăcini, cîte 3 g la cană pentru adulţi şi 0,5-1 g,
pentru copii.
• Saponaria officinalis (săpunariţă sau odogaci) - se beau 1-2 căni/zi, îndulcit cu
miere, din infuzie de rizomi şi rădăcină 1 la sută, după o prealabilă macerare de
6-8 ore la rece.
• Viola odorata (toporaşi) - se beau 1-2 ceşti pe zi, cu miere din decoct de rizomi,
10 la sută.
• Viola tricolor (trei fraţi pătaţi) - se beau două căni pe zi, cu miere, din două
linguri la o cană de apa.
• Polygala amara (amăreală) - se beau două căni/zi, cu miere, din decoct de
plantă uscată, 2 la sută.
• Allium sativum (usturoi) - este un bun expectorant şi are proprietăţi
antibiotice(. Administrăm astfel: se toarnă într-o cană de 250 ml cu apă clocotită
usturoiul dat pe răzătoare sau pisat bine, în cantităţile următoare: 15 g usturoi
pentru copiii pînă la 2 ani, 25 g pentru copiii între 2-5 ani, 40 g pentru copiii de
10-12 ani şi 60-80 g pentru alte vîrste.
Se dau 8-10 linguriţe din apa usturoiată copiilor pînă la 5 ani, 8-10 linguri ca
desert copiilor de 10-12 ani, 8-10 linguri în supă pentru celelalte vîrste.
Pentru tratarea bronşitei însoţită de tuse cu secreţie abundentă
4
• Decoct din rădăcină de Inula helenium (iarbă mare sau omag) 5 la sută, plus
50-70 g miere de tei sau de munte, la o cană de ceai. Se amestecă bine şi se
beau doua căni pe zi.
• Primula officinalis (ciuboţica cucului) ca decoct 3 la sută pentru adulţi şi 0,5-1 la
sută pentru copii, plus 50-75 g de miere de tei sau de munte. Se beau 2 căni/zi.
• Pinus sylvestris (pin) - se culeg ramurile mici de pin cu muguri şi cîteva ace. Se
pun într-un vas cu apă de 3-4 l atît cît să le acopere şi se fierb înăbuşit la foc mic
timp de trei zile. În acest timp, apa devine brună, iar lichidul se strecoară prin sită
şi se îngroaşă cu miere de albine (75 g la 200 ml lichid). Se consumă cîte şase
linguriţe pe zi din acestă soluţie (cîte o linguriţă la interval de două ore), pînă la
vindecare.
5

TEHNICI DE RESPIRATIE - partea a II-a

 
A ÎNVATA SA RESPIRI – PRIMUL PAS CATRE O FONATIE CORECTA
* exercitii respiratorii
„ A trai înseamna a respira si a respira înseamna a trai” ( dr. Denis Lamboley).
Când vorbim despre actul vocal ne gândim si la cele doua aspecte implicate :
respiratia si fonatia.
Respiratia, ca act reflex, presupune schimburi gazoase necesare vietii si are
doua faze distincte : inspiratia si expiratia.
Inspiratia fiziologica este cea nazala. În fonatie, inspiratia este bucala sau
buco-nazala. Dinamica inspiratorie pregateste actul fonic. Expiratia este un act
pasiv. Ritmul respirator este dictat de necesitatea emisiei sunetelor. În emisia
sunetelor inspiratia este scurtata, iar expiratia este alungita.Evacuarea aerului
pulmonar se realizeaza la nivelul glotei, în inspiratie aceasta deschizându-se, iar în
expiratie se închide lent si incomplet. În emisie se produce o crestere a presiunii
subglotice ce actioneaza asupra coardelor vocale. Sub influenta directa a aerului
expirat, sunetul laringian trece prin glota, cavitatea laringo-bucala, prin cea nazofaringiana,
trece prin orificii si obstacole, toate acestea contribuind la formarea
vocii si emisia sunetelor. Adeseori, distorsiunile ce apar în pronuntia sunetelor
pot fi datorate nedezvoltarii motricitatii respiratorii.
Controlul respiratiei îmbunatateste durabilitatea si rezistenta psihica, asigura
calmul mental.La fiecare miscare o jumatate de litru de aer intra si iese din corp.
Corectarea motricitatii respiratorii trebuie adaptate particularitatilor
individuale, sa se faca în camere aerisite si tinute lejere.
O respiratie corecta îmbunatateste nu numai fonatia, ci si circulatia sângelui,
oxigenarea lui, reduce oboseala, amelioreaza atentia si memoria.
Conform cercetarilor, capacitatea pulmonara a unui nou-nascut este de 400
cm.cubi si creste cu 23,4 cm.cubi în fiecare an.
Sunt mai multe tipuri respiratorii : costo-diafragmatica, diafragmatica, costala.
Cea mai indicata forma de respiratie este cea mixta. Modelul respirator pentru
copil este perceput vizual si tactil.
Exercitiile care favorizeaza o buna respiratie sunt oftatul, cascatul, zâmbetul,
râsul.
O respiratie buna începe cu inspirul pe nas.
2
EXERCITII PREGATITOARE SI DE ACTIVARE
I. CAPUL SI GÂTUL
pozitia – în picioare, cu mânile pe lânga corp, picioarele usor departate
a)- se executa cinci rotiri ale capului în sensul acelor de ceas, apoi inversam
b) – se înclina capul spre dreapta si spre stânga, ca si cum am vrea sa atingem
umarul
c) – se înclina capul în fata si în spate
II. RELAXAREA UMERILOR
a) – ridicarea umerilor înspre urechi ; mentinem aceasta pozitie câteva secunde,
apoi ne relaxam
b) rotirea umerilor – se descriu cercuri mici într-un sens si în celalalt
c) balansarea bratelor astfel încît palma sa atinga soldul opus
d) se încruciseaza bratele la spate, apoi se departeaza cât mai mult de fese
EXERCITII PENTRU DIFERITE TPURI DE RESPIRATIE
I. RESPIRATIA DIAFRAGMATICA
Nota – diafragma este muschiul cel mai puternic din organism
Exercitiul 1
- întins pe spate, cu picioarele semiîndoite si talpile pe sol
- ambele mâini sunt asezate deasupra ombilicului, cu degetele spre pubis
- în expir se retrage abdomenul, apasând cu mâinile pe abdomen
- în inspir, abdomenul revine la normal
Exercitiul 2
- asezat turceste
- palmele se sprijina pe genunchii opusi
- capul se înclina, atingând pieptul ( expir)
- capul revine la normal ( inspir)
Exercitiul 3
- în picioare, cu palmele sprijinite pe genunchi
- se apleaca corpul usor , retragând abdomenul (expir)
- se revine la normal ( inspir)
3
RESPIRATIA TORACICA (COSTALA)
Exercitiul 1
- asezat pe scaun, cu palmele puse pe talie
- se expira apasând palmele
- se inspira (se simte cum se dilata cutia toracica)
Exercitiul 2
- asezat pe scaun
- palmele împreunate în fata sternului
- când expiram, apasam palmele una într-alta
- în inspir relaxam palmele
RESPIRATIA SUBCLAVICULARA
Exercitiul 1
- asezat pe scaun
- palmele unite deasupra capului
- în expir apasam palmele
- în inspir întindem bratele spre cer
Exercitiul 2
- asezat, cu palmele puse pe piept, aproape de clavicule
- se expira, iar în inspir departam coatele de piept
Exercitiul 3
- în picioare, cu mâinile prinse la spate
- în inspir se îndoaie corpul la 90 de grade departând bratele de corp
- în expir se revine la pozitia initiala
4
EXERCITII DE CONSTIENTIZARE A LUNGIMII SUFLULUI
Exercitiul 1
- se sta pe scaun
- se umezeste palma cu vârful limbii si facem palma cornet în fata gurii
- se sufla
Exercitiul 2
- se ia un pai, un pahar cu apa si un cronometru
- se sufla prin pai în paharul cu apa
- când nu mai apar bule se închide cronometrul
EXERCITII DE BLOCARE A SUFLULUI
Exercitiul 1 – respiratia în careu
- inspir în 4 timpi
- retinerea aerului 4 timpi
- expir 4 timpi
Exercitiul 2 – mers ritmat
- inspir – 3 pasi
- blocarea aerului – 1 pas
- expir – 3 pasi
EXERCITII DE RESPIRATIE PRIN JOC
AVIONUL
- bratele sunt întinse la orizontala ( aripile avionului )
- se pregatesc aripile (expir)
- se ridica aripile ( inspir)
- aterizare (bratele revin pe lânga corp – expir)
5
MOARA
- întins, cu picioarele îndoite
- bratul stâng se duce înapoia capului ( inspir)
- bratul stâng revine pe lânga corp (expir)
- se procedeaza la fel si pentru bratul drept
FACEM LINISTE
- se inspira profund
- blocam aerul si ducem aratatorul în fata gurii
- expir spunând ssst
BALONASE DE SAPUN
- dupa ce sufla în balonase, copilul alege unul dintre ele, încercând sa-l
mentina cât mai mult în aer suflând asupra lui
CONCLUZII
Putem vorbi de o adevarata „Stiinta a respiratiei” sau de „arta respiratiei”. Prin
tehnici simple putem sa controlam respiratia, amplitudinea si ritmul ei. O
respiratie corecta ne ajuta sa avem o voce calda, fara stridente, fara perturbari
fonematice. Se poate combina exercitiul de respiratie cu imageria, deblocând astfel
starile de angoasa, eliberând tensiunile psihice.
Profesor logoped Cioaca Beti-Ana

TEHNICI DE RESPIRATIE - partea I

Omul obisnuit respira automat, fara sa constientizeze ce se intampla in
timpul actului respirator si cum este influentat de multe ori, mai ales de starile
sale psihice.Astfel o stare de enervare, o anumita emotie, etc., duce la un ritm
mai accelerat al respiratiei. Linistea detremina o respiratie lenta si profunda,
tristetea duce la o insuficienta respiratorie, bucuria duce la un ritm mai rapid si
neregulat, etc. Pentru a ne putea controla respiratia trebuie sa constientizam ce
se intampla pe parcursul acesteia, de asemenea ce si cum o imfluenteaza.
Pentru a ne insusi respiratia constienta trebuie sa controlam locul, ritmul
si frecventa respiratiei.
Exista trei tipuri clasice de respiratie:
a) Tipul costal superior este mai frecvent la femei. In timpul inspirului are
loc ridicarea coastelor superioare, a claviculelor si a umerilor. Diafragmul se
ridica, aerul nepatrunzand la baza pulmonilor. Este o respiratie cu maximum de
efort si cu minimum de randament.
b) Tipul costal inferior este intalnit mai frecvent la barbati. In inspir
coastele inferioare se ridica si se indeparteaza, toracele se dilata, uneori
diafragma se ridica, abdomenul se contracta, plamanii se dilata in parte.
c) Tipul abdominal sau diafragmatic este intalnit mai des la copii si la unii
barbati. In acest tip, in inspir diafragmul coboara acordand astfel plamanilor mai
mult spatiu de dilatare. Bazele pulmonilor se umplu cu aer. Este tipul de
respiratie cel mai potrivit.
Un alt aspect este controlul ritmului respirator. In mod normal respiratia
este formata din doi timpi: inspir (patrunderea aerului in pulmoni) si expir
(eliminarea aerulu). Mai exista si o „suspendare” a respiratiei dup inspir si/sau
dupa expir, numita apnee. Astfel, putem imparti ritmul respirato in patru faze:
inspir-apnee-expir-apnee.
Un aspect deosebit de important este frecventa respiratorie. Aceasta
corespune accelerarii sau incetinirii pulsului.
Prin urmare va trebui sa tinem cont de aceste trei aspecte principale pentru
a putea constientiza actul respirator si pentru a-l putea controla.
Exercitiu de depistare a tipului de respiratie: Ne culcam pe spate pe covor sau pe o
saltea tare, imbracati cat
mai lejer, fara haine stranse pe corp. Corpul trebuie sa fie cat mai relaxat, la fel
si psihicul. Punem o mana pe abdomen iar cealalta pe piept. Expiram pe nari,
apoi nu inspiram imediat ci asteptam pana cand simtim nevoia de a inspira.
Inspiram pe nari. Daca in timp ce inspiram se ridica mana de pe piept inseamna
ca avem o respiratie toracica; daca se ridica mana de pe abdomen avem o
respiratie abdominala.
Este important sa se respire pe nas. Respiratia pe gura este contraindicata la aceste
exercitii!
,
Tehnica respiratiei abdominale:
Respiratia constienta controlata
Orice exercitiu de respiratie incepe cu un expir puternic. Indiferent de sex,
respiratia controlata se incepe cu respiratia abdominala.
Se poate executa din pozitia culcat pe spate sau in picioare. Expiram
contractand incet abdomenul; ne putem ajuta punand ambele maini pe abdomen.
Pe masura ce expiram mainile vor cobori impreuna cu peretele abdominal.
Expiram pe gura ca si cum am sufla praful de pe un obiect. Cand tot aerul este
eliminat inchidem gura si bombam abdomenul expirand usor pe nas. Bomband
abdomenul provocam coborarea diafragmei si implicit cresterea volumului cutiei
toracice. Apoi expiram din nou ca mai sus.
Dupa ce ne insusim bine tehnica incepem sa numaram frecventa
respiratorie a inspirului si a expirului, introducand intre inspir si expir apneea
(retinerea respiratiei). Numaratoarea se face in ritmul pulsului. De exemplu:
inspir, numaram 1,2,3,4; apnee 1,2,3,4,5,6,7,8; apoi expirul 1,2,3,4,5,6,7,8.
Apneea dupa expir nu se foloseste in toate formele de respiratie. Bolnavilor de
inima nu li se recomanda intotdeauna apneea.
Daca este executata corect respiratia abdominala are efect calmant. Ritmul
inimii scade de asemenea tensiunea arteriala scade. Aceasta scadere se
permanentizeaza dupa circa 2 saptamani. Este foarte eficienta in anihilarea
emotiei, grabeste recuperarea dupa efort, stimuleaza digestia, regleaza
activitatea intestinala, realizand un masaj asupra organelor abdominale.
Respiratia ritmica
In respiratia ritmica inspirul si expirul sunt egale ca durata, iar apneea
intre inspir si expir si cea de dupa expir trebuie sa fie egala cu jumatate din
durata inspirului sau a expirului. Se poate executa in picioare, culcat sau asezat
pe un scaun cat mai relaxat, cu coloana vertebrala verticala, mainile pe
genunchi, capul drept privirea inainte. Se expira, apoi se inspira incet ca in
respiratia completa numarand 6 pulsatii, se retine aerul timp de 3 pulsatii, se
expira timp de 6 pulsatii apoi apnee 3 pulsatii, dupa care se reia in acelasi ritm.
In tot timpul respiratiei psihicul nostru trebuie sa fie fixat pe executarea corecta
. Se executa 5-10 respiratii ritmice, dupa care se face respiratia de curatire.
Respiratia alternativa
Are efecte deosebite asupra psihicului. Se executa in picioare sau pe
scaun, privirea inainte fixata pe un punct de pe orizont. Expiram, astupam cu
indexul mainii drepte nara stanga si inspiram pe nara dreapta timp de 4 pulsatii.
Apnee timp de 2 pulsatii, apoi luam degetul de pe nara stanga si astupam nara
dreapta cu policele. Expiram pe nara stanga timp de 4 pulsatii. Retinem
respiratia timp de 2 pulsatii. Inspiram pe nara stanga timp de 4 pulsatii, timp in
care nara dreapta este astupata. Retinem aerul timp de 2 pulsatii dupa care
expiram pe nara dreapta timp de 4 pulsatii. Reluam ciclul. Este bine
executam zilnic intre 10 -60 de asemenea cicluri. Se recomanda sa incepem cu
10 cicluri, mergand progresiv cam 2-3 luni pana ajungem la 60 cicluri. Acest
exercitiu stimuleaza activitatea cerebrala, calmeaza sistemul nervos, clarifica
ideile, fiind in general util oamenilor cu munci intelectuale.
Respiratia de activare a tonusului nervos
Se executa din pozitia in picioare, cu mainile de-a lungul corpului.
- expiram
- inspiram printr-o inspiratie completa si in acelasi timp intindem mainile
cu palmele in sus, fara sa incordam muschii
- urmeaza apnee, timp in care indoim antebratele pe bratsi strangem incet
pumnii, astfel ca atunci cand am ajuns la umar sa fie bine stransi si sa simtim un
tremur, ca si cand am strange o bara de fier
- Expiram deschizand pumnii si lasand mainile in jos
Ritmul indicat este 6-12-6. Se repeta de 2-3 ori.
Cu ajutorul acestui exercitiu se dezvolta forta nervoasa,
energia si vitalitatea. Creste de asemenea controlul sistemului nervos.
Respiratia de dezvoltare a psihicului si intarirea memoriei
Se executa numai din pozitiile sezand sau in picioare. Este important sa
pastram verticalitatea coloanei vertebrale. Se resipra numai pe nas, accentul
punandu-se pe expir.
- expiram contractand brusc si puternic abdomenul, ca aerul sa iasa
zgomotos pe nari
- destindem abdomenul, fara apnee si aerul patrunde in partea inferioara si
mijlocie a plamanilor fara nici un efort, inspirul fiind pasiv. Nu este important ca
aerul sa patrunda si in partea superioara a plamanilor deoarece aceasta respiratie
este pentru diaframa.
- se expira imediat, fara apnee
Inspirul este mai lung decat expirul cam de patru ori.
Se executa rapid si consecutiv cam 10 astfel de respiratii, fara pauze.Este
unul dincele mai bune exercitii pentru plamani. Dezvolta psihicul, intareste
memoria, usureaza munca intelectuala.
Respiratia stimulativa
Este un exercitiu de respiratie mai complex, care combina cateva din
tipurile anterioare.
- inspiram si expiram rapid, fara apnee, bomband si retractand abdomenul,
alternativ pe nara dreapta, apoi pe cea stanga. Repetam de 5-10 ori.
- continuam cu: inspir 8-10 pulsatii pe nara dreapta, apnee 8-10 pusatii,
expir 16-20 pulsatii pe nara stanga, apnee 8-10 pulsatii, inspir 8-10 pulsatii pe
nara stanga, apnee 8-10 pulsatii si expir 16-20 pulsatii pe nara dreapta.
Se executa 3 cicluri, apoi ne intindem pe spate.
Dezvolta psihicul, intareste memoria, usureaza munca intelectuala,
stimuleaza buna dispozitie
Este contraindicat bolnavilor de inima si celor cu HTA.
Respiratia in mers
Este o respiratie ritmica practicata in timpul mersului. Ritmul respirator va
tine cont de ritmul mersului. Fiecare pas este o unitate din ritmul respirator.
- expiram
- pornim cu piciorul drept inspirand 4 pasi
- apnee 2 pasi
- expiram 4 pasi
- apnee 2 pasi
Continuam 5 cicluri fara sa ne oprim. Treptat adaugam mai multe astfel ca
sa ajungem dupa un timp la 20 de cicluri. Este bine sa practicam respiratia in
mers, atunci cand facem plimbari in natura.
Respiratia de activare a functiilor si intarirea tonusului psihic
Se executa in picioare, asezat sau culcat. Este bine sa stam drept, cu
picioarele apropiate si cu bratele atarnand relaxate. Inspiram adanc printr-o
respiratie completa, rapida si fara numaratoare. Urmeaza o apnee de 2-3 secunde
timp in care vom tuguia buzele ca pentru a fluiera. Expiram in rafale pronuntand
litera „u” fara a ne umfla obrajii si pana cand avem senzatia ca plamanii se
golesc complet de aer. Forta de expiratie trebuie sa fie destul de mare. Acest
exercitiu se repeta de 3-5 ori atunci cand de face dupa un alt exercitiu de
respiratie si de mai multe ori cand este un exercitiu independent. El
improspateaza si invioreaza pe cei obositi, ventileaza si curata plamanii,
stimuleaza activitatea celulara, improspatand intregul organism. Contribuie la
mentinerea unei stari bune de sanatate. Este cel mai bun mijloc de aerisire a
plamanilor si a organelor respiratorii. Este bine sa-l folosim la sfarsitul
exercitiilor de educatie fizica.
La toate tipurile de respiratie ritmul este propriu fiecaruia. Este bine sa
adaptam ritmul respirator la caracteristicile personale. Exercitiile prezentate nu
trebuie sa ia locul respiratiei noastre obisnuite. Este bine sa le executam
dimineata dupa un anumit program, iar in restul zilei respiram normal.
Respiratia noastra obisnuita se va imbunatatii pe masura ce vom face exercitiile
de respiratie.