joi, 17 octombrie 2013

TEHNICI DE RESPIRATIE - partea a III-a

Sistemul respirator
Componentele sistemului respirator sunt caile respiratorii (cavitatea
nazala, faringele, laringele, traheea, bronhia) si plamanii.
Fosele nazale, care alcatuiesc cavitatea nazala,
se deschid la exterior prin nari, iar in faringe prin doua orificii. Interiorul foselor
nazale este captusit cu o mucoasa ale carei secretii mentin locul mereu umed.
Mucoasa, fiind puternic vascularizata, incalzeste aerul inspirat. Mucusul, cat si
firele de par din fosele nazale opresc inaintarea prafului si a altor impuritati care
se pot afla in aerul inspirat. Faringele este organul in care se incruciseaza
calea respiratorie cu calea digestiva. Laringele este alcatuit din mai
multe cartilaje, dintre care cel situat anterior prezinta o proeminenta, numita
“marul lui Adam". La intrarea in laringe se afla un capacel numit epiglota, care, la
nevoie, astupa cavitatea laringelui numita glota. Laringele este si organul vorbirii,
deoarece in interiorul sau se afla doua perechi de pliuri numite coarde vocale.
Prin vibrarea coardelor inferioare se produc sunetele.
Traheea este un tub lung de aproximativ 12cm, mentinut deschis
datorita inelelor cartilaginoase din care este alcatuit; spre esofag, tesutul
cartilaginos este inlocuit cu tesut moale, ce usureaza trecerea alimentelor prin
aceast. Peretele intern al traheii este captusit cu o mucoasa umeda, ale carei
celule sunt ciliate. Cilii se misca de jos in sus, antrnand astfel impuritatile spre
exterior.
Bronhiile, in numar de doua, sunt ramificatii ale traheii care patrund in
plamani. Inelele cartilaginoase ale acestora sunt complecte, iar mucoasa lor
contine, de asemenea, celule ciliate. Bronhiile se ramifica in bronhii
secundare: doua in plamanul stang, trei in plamanul drept. Plamanii sunt
doua organe buretoase elastice, de culoare roz, asezate in cutia toracica,
deasupra diafragmei. Plamanul drept este alcatuit din trei lobi, iar plamanul stang
are doar doi lobi, intre cei doi plamani aflandu-se inima. În fiecare lob patrunde
cate o bronhie secundara, care se ramifica in tuburi din ce in ce mai mici, numite
bronhiole. Acestea, cand ajung sa aiba 1mm in diametru, nu mai au inele
cartilaginoase. Cele mai fine bronhiole se termina cu saci pulmonari, alcatuiti din
mici umflaturi cu peretii foarte subtiri, numite alveole pulmonare. Alveola
pulmonara este unitatea structurala si functionala a plamanului. Între sacii
pulmonari se afla un tesut conjunctiv elastic. Plamanii nu au muschi. Suprafata
lor este acoperita de doua foite, numite pleure. Una este lipita de plaman,
cealalta de peretele intern al cavitatii toracice. Între ele se afla o cavitate foarte
subtire, in care se gaseste o pelicula de lichid. Plamanii sunt foarte bine
vascularizati de arterele si venele pulmonare.
Arterele pulmonare patrund in plamani printr-un loc numit hil, se
ramifica si insotesc bronhiile pana la sacii pulmonari, unde se ramifica in arteriole
care se continua cu capilarele. Acestea se deschid in venule care inconjoara sacii,
insotesc apoi bronhiolele, bronhiile, se unesc in venele pulmonare (cate doua de
fiecare plaman) si ies din plaman tot prin hil. Ele se deschid in final, in atriul
stang. Un plaman este, deci, alcatuit dintr-un mare numar de saci pulmonari.
1
Fiziologia sistemului respirator
Functionarea sistemului respirator, prin care se asigura respiratia,
cuprinde, in principal, respiratia pulmonara si respiratia celulara.
Respiratia pulmonara cuprinde doua faze: patrunderea aerului in plamani
(inspiratia) si eliminarea aerului din plamani (expiratia), care dureaza mai mult
decat inspiratia. Un om adult aflat in repaus executa 16 miscari respiratorii pe
minut (ritmul respirator). Acest ritm este mai mare la femeie; el creste in timpul
activitatii musculare, al exercitiilor fizice etc. Respiratiile normale sunt acte
reflexe involuntare. Plamanii, neavand muschi, urmeaza pasiv miscarile cutiei
toracice. În timpul inspiratiei, volumul cutiei toracice creste datorita contractiei
muschilor respiratori: diafragma se contracta si coboara, muschii intercostali trag
coastele si le ridica. Miscarea coastelor impinge sternul inainte, iar plamanii se
umplu cu aer. În momentul expiratiei, muschii se relaxeaza, iar plamanii isi
micsoreaza volumul o data cu cel al cutiei toracice, eliminand aerul. Inspiratia
este, deci, faza activa a respiratiei, iar expiratia este faza pasiva. Intrarile si
iesirile de aer din sistemul respirator prezinta ventilatia pulmonara, care depinde
de frecventa si profunzimea miscarilor respiratorii. Acestea pot creste prin
antrenament, gimnastica etc. Aerul este un amestec de gaze in urmatoarea
proportie: 21% oxigen, 78% azot, 0,03% dioxid de carbon si alte alte gaze in
cantitati foarte mici. Caracteristicele aerului inspirat sunt diferite de cele ale
aerului expirat.
Fitoterapia si bolile aparatului respirator
Traheo-bronşita acut defineşte o inflama ie virotic ă ţ ă sau microbiană cu
afectarea morfo-funcţională a mucoasei traheo-bronşice şi subiacente, ce apare
la nivelul căilor aeriene superioare, dar poate prinde eventual si alveolele izolate
din ţesutul pulmonar. Se caracterizează clinic prin stare febrilă, dureri
retrosternale, tuse seacă la început şi apoi umedă, expectoraţie muco-purulentă.
Plante medicinale pentru bolnavii de traheo-bronşită acută
• Satureja hortensis (cimbrul de grădină) - se face o infuzie din 1-2 linguriţe de
plantă uscată la o cană de apă clocotită. Dacă se doreşte mai concentrată, atunci
infuzia se poate face din 2-3 linguriţe plantă la o cană de 250 ml. Se iau cîte 3-4
linguri pe zi (cel mult o cană), îndulcită cu miere, înaintea meselor.
• Thymus vulgaris (cimbru) - se bea cîte o cană, de 3 ori/zi, înaintea meselor
principale, dintr-o infuzie preparată din 1-2 linguriţe de plantă uscată la o cană de
apă clocotită.
• Castanea sativa (castan comestibil) - se beau 1-2 căni/zi dintr-o infuzie
preparată din 2 linguriţe frunze uscate la o cană cu apă clocotită, îndulcită cu
miere de albine.
2
• Drosera rotundifolia (roua cerului) - se consum cîte o can pe ă ă zi, dintr-o infuzie
de 2-3 g plantă uscată la 100 ml apă clocotită sau sub formă de tinctură 20 la
sută (20 g plantă uscată la 100 ml alcool alimentar), din care se iau 10-40 de
picături pe zi. Atenţie! Are şi acţiune antibiotică.
• Eryngium planum (scai vînăt) - se beau 2-3 căni/zi de infuzie dintr-o linguriţă de
plantă tocată la o cană de apă în clocot. Are proprietăţi evident calmante asupra
spasmului tusei. Este cel mai eficient tratament fitoterapeutic în caz de tuse
rebelă!
• Marrubium vulgare (unguraş sau voronic) - se bea o cană pe zi, din infuzie 1-3
la sută (1-3 g plantă uscată la 100 ml apă în clocot) îndulcită cu miere de albine
sau sub formă de pulbere 2-4 g pe zi. Se foloseşte în cazul bronşitelor însoţite de
febră.
Pentru combaterea tusei seci, spastice
Se amestecă Eryngium planum (scai vînăt) 50 g, Drosera rotundifolia (roua
cerului) 50 g, Carlina acaulis (turtă) 50 g şi Castanea sativa (frunze de castan
comestibil) 50 g. Se beau 2-3 căni/zi dintr-o infuzie de 1-2 linguriţe amestec la o
cană.
O altă reţetă este să se amestece bine Satureja hortensis (cimbru de grădină) 50
g, Drosera rotundifolia (roua cerului) 50 g, Herba Chelidonii (rostopască) 50 g,
Eryngium planum (scai vînăt) 50 g şi Fructus Anisi vulgaris (anason) 50 g. Se face
o infuzie dintr-o lingură de mixtură la o cană cu apă şi se lasă acoperit, pentru
extracţie, timp de 20 minute. Se beau 1-2 căni/zi, în mai multe reprize, îndulcit cu
miere de albine.
Sirop preparat din lămîie sau oţet de mere
Se fierbe la foc mic o lămîie. Dar atenţie! Coaja citricelor este toxică din cauza
substanţelor conservante conţinute. Se fierbe timp de doar 10 minute, apoi se
taie în două şi se stoarce bine într-un pahar. La sucul obţinut se adaugă două
linguri de glicerină. Amestecul se agită bine, apoi paharul se umple cu miere de
albine. În loc de lămîie se poate folosi şi oţetul de mere, iar după ce amestecăm
bine conţinutul, atunci se folosesc chiar şi şase linguriţe pe zi, cînd tusea este
rebelă: dimineaţa la trezire, înainte de miezul zilei, după prînz, la cină şi seara
înainte de culcare. Pe măsură ce tusea cedează, se reduce cantitatea. Preparatul
este eficient atît la adulţi cît şi la copii şi reprezintă unul dintre cele mai eficace
siropuri naturale pentru calmarea şi eliminarea tusei.
Combaterea tusei însoţită de secreţie greu expectorabilă
• Althaea officinalis (nalbă mare) - se beau 2 căni/zi dintr-o infuzie din flori şi
frunze, cîte 2-3 g la o cană cu apă în clocot sau decoct (fiertură) din rădăcină,
ambele preparate îndulcite cu miere de albine.
3
• Malva sylvestris (nalb de p dure) - se beau 2-3 c ni/zi dintr-ă ă ă o infuzie preparată
din 2 linguriţe plantă uscată la o cană cu apă în clocot. Se îndulceşte cu miere.
Această infuzie este un foarte bun emolient al secreţiilor bronşice.
• Cetraria islandicus (lichen de piatră, de munte) - se beau 2 căni/zi decoct
pregătit dintr-o lingură de plantă uscată la o cană de apă. Are proprietăţi
emoliente, sedative şi antibiotice.
• Hordeum vulgare (orz) - se beau 1-2 căni pe zi decoct 10 la sută (10 g seminţe
la 100 ml apă), îndulcit cu miere.
• Malva sylvestris (nalbă de pădure) 50 g, Cetraria islandicus (lichen de piatră) 50
g, se amestecă bine, iar din acest amestec se face o infuzie din 2 linguriţe la o
cană de apă. Se beau două căni pe zi, îndulcit cu miere de albine.
• Radix Altheae (rădăcină de nalbă mare) 20 g, Radix Liquiritiae (rădăcină de
lemn dulce) 6 g, Folium Farfarae (frunze de podbal) 8 g, Folium Verbasci (flori de
lumînărică) 8 g şi Fructus Anisi vulgaris (fructe de anason) 4 g. Se amestecă bine
şi se face infuzie din 2 linguriţe de amestec la o cană cu apă în clocot. Se beau 2-
3 ceaiuri/zi, îndulcit cu miere.
Combaterea tusei însoţită de secreţie abundentă mucopurulentă, cînd
se utilizează şi remediile cu acţiune expectorantă
• Primula officinalis (ciubotica cucului) - se beau cîte două căni/zi, îndulcit cu
miere, din decoctul de rizomi şi rădăcini, cîte 3 g la cană pentru adulţi şi 0,5-1 g,
pentru copii.
• Saponaria officinalis (săpunariţă sau odogaci) - se beau 1-2 căni/zi, îndulcit cu
miere, din infuzie de rizomi şi rădăcină 1 la sută, după o prealabilă macerare de
6-8 ore la rece.
• Viola odorata (toporaşi) - se beau 1-2 ceşti pe zi, cu miere din decoct de rizomi,
10 la sută.
• Viola tricolor (trei fraţi pătaţi) - se beau două căni pe zi, cu miere, din două
linguri la o cană de apa.
• Polygala amara (amăreală) - se beau două căni/zi, cu miere, din decoct de
plantă uscată, 2 la sută.
• Allium sativum (usturoi) - este un bun expectorant şi are proprietăţi
antibiotice(. Administrăm astfel: se toarnă într-o cană de 250 ml cu apă clocotită
usturoiul dat pe răzătoare sau pisat bine, în cantităţile următoare: 15 g usturoi
pentru copiii pînă la 2 ani, 25 g pentru copiii între 2-5 ani, 40 g pentru copiii de
10-12 ani şi 60-80 g pentru alte vîrste.
Se dau 8-10 linguriţe din apa usturoiată copiilor pînă la 5 ani, 8-10 linguri ca
desert copiilor de 10-12 ani, 8-10 linguri în supă pentru celelalte vîrste.
Pentru tratarea bronşitei însoţită de tuse cu secreţie abundentă
4
• Decoct din rădăcină de Inula helenium (iarbă mare sau omag) 5 la sută, plus
50-70 g miere de tei sau de munte, la o cană de ceai. Se amestecă bine şi se
beau doua căni pe zi.
• Primula officinalis (ciuboţica cucului) ca decoct 3 la sută pentru adulţi şi 0,5-1 la
sută pentru copii, plus 50-75 g de miere de tei sau de munte. Se beau 2 căni/zi.
• Pinus sylvestris (pin) - se culeg ramurile mici de pin cu muguri şi cîteva ace. Se
pun într-un vas cu apă de 3-4 l atît cît să le acopere şi se fierb înăbuşit la foc mic
timp de trei zile. În acest timp, apa devine brună, iar lichidul se strecoară prin sită
şi se îngroaşă cu miere de albine (75 g la 200 ml lichid). Se consumă cîte şase
linguriţe pe zi din acestă soluţie (cîte o linguriţă la interval de două ore), pînă la
vindecare.
5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu